Obrazul PNL, palme cere

Evident, să se trezească. Cum altfel?

Încercând să înțeleg ce se întâmplă cu partidul Brătienilor, am ajuns la concluzia că PNL se află în pericol. Acolo se întâmplă ceva rău. Boala s-a făcut simțită imediat după debarcarea lui Crin Antonescu de la conducerea partidului, moment în care Klaus Iohannis l-a înlocuit pe fostul lider liberal în alegerile pentru funcţia de preşedinte al României. Până la urmă, s-a ajuns la concluzia că schimbarea nu a fost deloc proastă, dimpotrivă. Cel puțin pentru dosul celui ce urma să se așeze pe fotoliul de președinte. Neamțul l-a surclasat pe Ponta într-o manieră cel puțin interesantă, ca să nu spunem entuziasmantă pentru unii.

Ideea este că, imediat ce Iohannis a câștigat alegerile parlamentare, substituindu-și cel mai probabil victoria, liberalii s-au visat pe cai mari, atâta tot că bietele animale erau niște mârțoage de carton.

Bieții de ei, și-au imaginat că voturile românilor pentru Iohannis însemnau tot atâtea voturi pentru PNL. Mare greșeală… Aproape fatală, am putea spune. Românii nu au uitat o clipă opulența și dezmățul liberalilor din timpul coabitării cu pesediștii, sub umbrela USL. La fel cum nu au uitat nici că aceeași liberali și-au împărțit, ani la rând, afacerile (mai mult sau mai puțin cinstite) cu pedeliștii lui Băsescu. Uite-așa, în loc să demareze o minimă reformă internă în partid, liberalii s-au culcat pe lauri, timp în care lătrăii mincinoși – ce cu puțin timp în urmă se pupau de mama focului pe botic cu pesediștii – au ajuns să schimbe macazul, să-și suipe tovarășii în obraz.

Urât, domnilor, urât.

Cel mai probabil, același motiv – lipsa de sânge în instalație a peneliştilor – a stat la baza atitudinii (uneori umile) lui Iohannis în relația cu cei de la PSD, deși românii îl trimiseseră pe președinte într-o luptă cu “ciuma roșie”. Fleoșc!

Penibilul din PNL a atins apogeul odată cu alegerea lui Ludovic Orban în fruntea partidului. După o competiție internă absolut fadă, Orban a intrat în finală cu un ilustru necunoscut Buşoi, după ce l-au tras pe Cataramă pe linie moartă (oricum, omul nu mai putea fi resuscitat, să ne înțelegem). După această competiție oarecum împinsă spre penibil, a venit vremea “marii revoluții liberale”. Adică a venit vremea aceluiași mare nimic.

După cum se poate observa și cu ochiul liber, astăzi, liberalii au rămas la fel de buni prieteni cu pesediștii, susținând și ei (de după masca politichiei de Dâmbovița) mai toate legile imorale care aduc beneficii politrucilor români. Iar dacă nu au mai nimic de spus despre ce se întâmplă astăzi în România, grav este că liberalii dau semne că nu au nici putere să mai facă ceva, că sunt legați de mâini și de picioare.

Cu alte cuvinte, par niște impotenți ce tocmai au nimerit într-un bordel. Însă mândria de a avea carnet de partid nu le-o mai poate lua nimeni.

Creșterile pe care partidul le înregistrează în recentele sondaje de opinie nu se datorează vreunor acțiuni ceva mai inteligente a membrilor PNL, nu. Mai degrabă, aici vorbim despre un efect al creșterii numărului nemulțumiților față de politicile social-democraților. Așadar, este un fel de vot negativ, pe care nu te poți baza în eventualitatea unor alegeri apropiate.

Se poate observa că astăzi, la trei ani de la momentul mazilirii lui Antonescu, PNL încă mai suferă de boala crinului ofilit. Că vor sau nu unii să recunoască, PNL duce în cuntinuare o lipsă acută de liberali autentici, de conducători bine înfipți în călcâie. În schimb, același PNL continuă să aibă incoerență în decizii, declarații confuze sau contradictorii, să fie incapabil să se redreseze. Iar cu astfel “calități” nu poți recâştiga încrederea românilor. Niciodată!